Astăzi e ziua noastră!
Mâna lui Dumnezeu a scris o poveste
Despre două fetițe ce odată s-au născut.
Eroină a fost mama, ce a fost dar nu mai este,
Că soarta nemiloasă a luat-o și a durut.
Gânduri adunate în versuri
Anotimpuri, oameni dragi și bucuria de a fi.
Poeziile Doinei Ruscior, într-un loc al lor.
64 de poezii · 2017 — 2026

Colecția de versuri
Uneori, câteva versuri
sunt tot ce-ți trebuie.
Mâna lui Dumnezeu a scris o poveste
Despre două fetițe ce odată s-au născut.
Eroină a fost mama, ce a fost dar nu mai este,
Că soarta nemiloasă a luat-o și a durut.
Timpul trece în mare grabă
sau poate noi trecem prin timp.
De-o să spunem îndată, degrabă,
că am trecut în alt anotimp.
Aprilie și mare sărbătoare
Misterios ținutul ne privește
Pomii mirifici se îndoaie de floare
Și soarele frumos ne zâmbește
Ast-noapte a luat cuvântul,
Parcă dă probă la sport.
Fuge de rupe pământul,
Nu se dă învins nici mort.
Soare și vânt
Aici pe pământ.
Soare pe cer,
Vânt, zis boier.
Hai să scriu despre iubire,
Ce cred eu despre ea, oare?
Inima e o cămară
Care e încăpătoare.
Sentimente înecate de vânt ,
Un fulg, doi, trei cad pe pământ.
O pasăre țipă bizar și ascuțit
Că vântul o taie ca un cuțit.
Zori de ziuă se revarsă
Iată un nou răsărit,
Eu nu fac cale întoarsă
Ci casc ochii… m-am trezit.
Ascult vântul ce bate cu forţă şi putere
Ducând spre depărtări dorinţe şi mistere
Îl rog să se oprească, să nu mai sufle tare
Să nu mai cheme norii, să lase loc de soare.
Nu e ploaie, nici ninsoare,
E un fel de lapoviță.
Tu iar te gândești la soare
Și iar vrei să porți rochiță.
Și afară plouă încet
Toamna și-a luat bilet
În tren, chiar la prima clasă,
Pelerina și o plasă.
Nici nu știu cum este… vară?
Că e vară în calendar.
Dimineață până seară
Se schimba de n-ai habar.
Soare, cu lumina-ți blândă
Și cu ochiul dezgolit
Tu mă îndrumi să stau la pândă
Pe pământu ‘nzăpezit.
Vreme de iarnă și primăvară,
Îmbrăcată-n haină de făurar.
Cu miros de zăpadă și scorțișoară
Cu o filă rece… de calendar.
Dacă aș fi Crăciuniță,
Ce ați dori să vă aduc,
Să-l împing încet pe Ghiță
La portiță, sub un nuc?
Știți ce mi-a venit în gând?
Ca să plec așa, curând,
Să dau doar un ghiont la vânt.
Să-și mai taie din avânt.
Dragostea e o comoară,
Dar arde parcă-i cu gaz.
Se aprinde în inimioară,
Îți atinge un obraz…
Și umblă așa, hai hui,
Duce pe aripa lui,
Vremea asta schimbătoare.
Ba mai plouă, ba e soare.
Mai e puţin și vara va pleca pe cărare
Tomnatice veşminte vor cădea pe pământ
Păsările blânde vor fâlfâi în zare
Și vor pleca, lăsând un jurământ.
Astăzi, razele de soare
Sunt cam scumpe la vedere.
S-au topit într-o culoare,
S-au ne-au spus la revedere?
Ce ai, măi omule, în spate, în rucsacul tău cel greu?
– Duc cu mine răutatea şi orgoliul meu.
Multe am pierdut în viaţa, dar orgoliul n-am lăsat
M-am spetit, am suspinat, dar în spate l-am cărat.
Frunzuliță măr rotat
Și cu muguri încărcat,
Pământul nu e uscat
Că azi-noapte a plouat.
Îndrăgostită sunt de viață
Cum este ochiul de lumină,
Când cristalinul îl răsfață
Cu-o floare mândră, în grădină.
De-aș putea să întreb vântul
De ce suflă atât de tare.
V-aș trimite acum cuvântul
Și răspunsul la întrebare.
Viaţa e o pisicuţă,
Mai mică sau mai grăsuţă.
Ce se urcă și coboară
Prin copaci, fără de scară.
A stat ninsoarea, temporar.
S-a tot lărgit cărarea,
Ținutul parcă-i dat cu var
Mai clară este zarea.
Ninge tare peste țară,
Ninge iarăși peste noi.
Doar e iarnă, nu e vară,
Și cad fulgii, nu sunt ploi.
Văd că nu mai ninge acum.
Vântul nu e gentilom,
În fața casei pe drum
Nici țipenie de om.
Privește și ascultă o șoaptă a înserării.
Gerar se întețește, pictează cu avânt,
Pisica sprijinită de primul jilț al scării
Miaună, se dezmiardă și spune un cuvânt.
Bate al înserării ceas,
Ziua dă mâna cu seara.
Vreau să cânt la contrabas,
Cu vioara sau chitara.
Haideți toți cu mic, cu mare,
Să răspundeți la întrebare.
Ce înseamnă pentru voi
Sărbătoarea de Crăciun?
Treceai triumfătoare, pe aripi de lumină,
Privirea îndrăzneaţă și mersul legănat.
Prin stele nestemate și cer cu lună plină,
Te oglindeai în ape, dar nu te-ai săturat.
Razele mândre de soare se înghinotesc pe cerul mat,
Omătul e tot mai moale, mai ușor de modelat.
Aș face-un om de zăpadă, dar mi-e că se topește
Și din tot ce-am strâns grămadă nu rămâne niciun „dește“.
Dragostea – ce este oare,
E boboc de rozmarin,
Prinsă-n soare și cicoare
Pe o ie de satin?
O să scriu o poezioară,
Îmbrăcată în palton.
Haioasă, dar și sprințară,
Cu o temă de sezon.
Pentru un nor mai plumburiu
Ce te-a întunecat,
Ai schimbat viața în griu
Și te-ai resemnat.
Zâmbește, copilă dragă,
Și crede în Moș Crăciun.
O să vină, nu-i de șagă
Chiar de n-are drumul bun.
Au, ce ceață mare,
Nu se mai vede calea către soare.
Și orizontul tot e fumuriu
De zici că este îmbrăcat în griu.
Afară-i vreme plumburie,
De toamnă cam târzie.
Natura își pune pe chelie
O mare pălărie.
Toamnă, cu miros de crizantemă,
Cu senin, dar și cu plumburiu.
Tu vrei ca să pari o diademă
De culoarea roșu sângeriu.
Vântul îmi zbârlește părul iar,
Îmi șuieră că e în zadar
Să las grijile în capul meu să sune
Și încrederea în persoanele nebune.
O să mă gândesc la tine și o să te aștept cu dor,
Draga mea lună de august, până anul viitor.
De dă Domnul sănătate și răbdare de oi avea,
O să te văd și la anul și ce mult m-oi bucura.
Un trubadur, un călător,
Un simplu veşnic visător
Ce ar vrea doar binele, să ştii
Pentru el şi pentru ai săi copii.
Iar miroase a înserare,
Soarele e încă sus.
Văd o turmă de mioare
Pe-o colină, spre apus.
Bună seara, oameni buni!
Chiar de e un pic devreme.
Și e sâmbătă, nu luni
Dau binețe, nu fac teme.
Realiști și visători,
Pe unde suntem, cum trăim,
Înțepați de spini sau mângâiați de flori,
Chiar de nu înțelegem viața, o iubim.
– Liliac mare, rotat,
Spune-mi cine te-a udat
Să crești așa minunat?
– Nu a fost mână de om
Azi e atâta de frumos
Ținut, scânteiat de soare,
Omule, fi viguros
Și vesel, precum o floare.
Seara bună! Bună seara!
Hai să cântăm cu chitara.
Zăngănim pe ritmul ploii
Cântăm în limbajul oii.
Două fete mama are.
Una cu nume de cântec,
Alta cu nume de floare.
Una-i menită să cânte iubirea,
Salutare, dragilor! Dacă iarna e aici,
De ce sa nu-i fac pozici?
Ca să vadă fiecare,
Că am zăpadă de vânzare!
Azi e soare pe cărare
Și pe drum e tot la fel.
Zăpada e moale tare,
Vântul suflă puțintel.
Iarna e aici la noi,
Ninge peste a mea căsuță.
Eu zic unu, tu zici doi…
Ne gândim la săniuță.
Azi noapte am avut un vis,
Nu că defilam ca „miss“.
Se făcea că cineva
La ureche îmi șoptea:
Salutare, lume bună!
Salutare, drag popor!
Prin frunze vântul răsună,
Ne aduce în inimi dor.
Orizont amestecat și învăluit în ceață,
Dar cocoșul pintenat s-a trezit cu chef de viață
Strigă cât îl ține gura și ceilalți îi tot răspund.
Hai, că prea întreci măsura. Dacă nu taci, zău te tund!
Frunze galbene, arămii, mai foșnesc în aer rece,
Norii sunt cam plumburii, o răceală rău mă trece.
Se zvonește că pe munți a nins și zăpada-i mare,
Iarna vrea să facă punți, nu-i așa că graba-i mare?
Să vorbim de floricele… de sezon, că sunt frumoase,
Vesele sunt tare ele și se simt cam… norocoase.
C-a plouat și acum e soare. Au apă și au lumină
Zâmbesc pline de culoare și se dezmiardă-n grădină.
Soare și vânt… aici pe pământ
Nu am de scris un singur cuvânt.
Ci pot îndruga verzi și uscate,
Reale, sau poate… doar pe jumătate.
Nu se clatină o frunză, nici o adiere nu-i,
Vântul a adormit pe-o parte în căsuța dumnealui.
Coțofanele se joacă, vrăbiuțele la fel;
Mai departe, pe-o toloacă, mai behăie câte un miel.
– Mintenaș mă apuc de treabă!
zise moșu către babă.
Îmi iau roaba de mânere
Și îți zic „La revedere!“
Iaca, soarele a venit
Și norii i-a fugărit.
El le-a spus cu binișorul:
„Rog plecați, să vă duc dorul!“
Am crezut că viața asta e făcută să dureze,
Nu-i lipită cu lipici, nici bătută-n pioneze.
Ea se clatină, mai plânge, face rotocoale mii,
Te slăbește, apoi te strânge, nu ai de ce să te ții.
Azi v-am zis ceva de vreme?
E căldură și e soare.
Încă-i vară, nu te teme
C-ai pierdut a ei culoare!
Încearcă un alt cuvânt sau schimbă filtrele.
Și dacă viața asta înseamnăÎndrăgostită sunt de viață Doina Ruscior, 2019
Să fii mereu îndrăgostită,
Zâmbește, totul te îndeamnă;
Iubește, să fii iubită.
Despre autoare
Gutuia cu stil
Din natură și din întâmplările de fiecare zi se nasc aceste versuri: un vânt care nu se lasă învins, o dimineață cu soare, o vorbă pentru cineva drag.
„Gutuia cu stil” este numele ales de Doina Ruscior de dragul metaforei. Într-un gând publicat în 2017, autoarea își descrie bucuria de a se juca cu vorbele și de a face poezie din lucruri naturale, simple.
Mai multe gânduri, pe Facebook