Anotimpuri
Gerar
Privește și ascultă o șoaptă a înserării.
Gerar se întețește, pictează cu avânt,
Pisica sprijinită de primul jilț al scării
Miaună, se dezmiardă și spune un cuvânt.
Ger, pare că ar zice,
Mi-e frig și nu pot toarce.
Iar gerul ne dă bice
Aș vrea să dorm în două, trei cojoace.
Aș vrea să te întreb prietene acuma
Îți place iarna cu picturi pe geam?
Sau toamna când se lasă bruma
Și frunzele ne părăsesc din ram?!
Poate îți place mai mult primăvara
Când verdele e crud, dar visător?
Canicula, vrei ca să vină vara
Și cerul ca să fie fără nor?
Dar uite că acum e iarnă rece
Și lemnele-s la mare căutare
Când pui pe foc, căldura te petrece.
Zâmbești ușor, c-afară e ger mare.
Doina Ruscior